Arta Sarmei

Nu prea o poti incadra la `arta`,  ca n-a mai facut nimeni asa ceva, dar poate tocmai de-aia e o arta. La prima (milisecunda) impresie ai zice ca e kitsch, dar imediat apoi esti lovit de combinatia de umbre si lumini, de forme fine sau voluptoase care te hipnotizeaza, de linii atat de simple care aproape imposibil creeaza ceva atat de complex.

Tzaranul de la grajd nu vede decat o sarma indoita, iar pitzipoanca cu buze umflate si creier tumefiat e confuza: cum adica sculptura daca e tablou, da` nu e tablou daca nu e pictura!

Ca sa nu mai vobesc de grobianul care te intreaba hotarat: ”Da` astea lumineaza?”, sau de gospodina ratata care vrea ceva de 10 lei, sau de bugetarul in-telectual care recunoaste imediat ”Masa tacerii” in ”Cina cea de taina”, sau de mesterul Dorel care se lauda in fata sotiei ca cand ajunge acasa o sa-i faca el asa ceva si odata ajuns isi trece sarma prin rât, sau de ametita care-si indeamna odrasla sa se uite bine c-o sa-i aduca niste sarma ca sa se joace si plodul asa acasa, sau de shmecherul care se holbeaza minute in sir ca sa fure meseria (de parca poti sa inveti sa inoti daca te uiti la unul cum inoata!), dar n-ar cumpara macar ”O inimioara” ca sa aiba un exemplu in fata urechilor sale tâmpe.